Vrei să-ți racordezi locuința la RADET? Ce trebuie să știi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vrei să-ți racordezi locuința la RADET? Ce trebuie să știi

Social 26 Ianuarie 2017 / 15:47 2196 accesări

Nu de puține ori, constănțenii care au încercat să își branșeze locuințele la sistemul centralizat de termoficare, crezând că este o variantă mai avantajoasă de încălzire, s-au lovit de obstacole. Cel mai greu de depășit este cel financiar. Mulți s-au plâns că nu își permit să își racordeze locuințele la RADET. Pentru a veni în sprijinul constănțenilor, RADET Constanța a luat decizia de a efectua gratuit lucrările de branșare și rebranșare a locuințelor din Constanța la rețeaua de termoficare. Există, însă, și anumite condiții. „Cei care apelează la noi pentru racordarea locuințelor la rețeaua de termoficare nu plătesc niciun ban, dacă rămân abonați cel puțin cinci ani. În cazul în care aleg să renunțe la serviciile noastre după mai puțin de cinci ani, vor fi obligați să achite contravaloarea lucrărilor de branșare”, a declarat directorul general al RADET Constanța, Liviu Popa.

SISTEMUL CENTRALIZAT DE ÎNCĂLZIRE, GAURĂ NEAGRĂ

Cu toate că gestul celor de la RADET este lăudabil, nu putem să nu ne întrebăm: de ce ar vrea cineva să plătească mai mult la încălzire? Nu de alta, dar aici ar ajunge cei care s-ar branșa la RADET. Spunem asta deoarece, calculând costurile pentru încălzirea unui apartament cu trei camere în sistem centralizat, o familie plătește, lunar, peste 600 de lei. Pe de altă parte, același calcul arată că încălzirea unei locuințe cu trei camere pe bază de gaze naturale se ridică lunar la cel mult 200 de lei. Asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că sistemul centralizat de încălzire din România s-a dovedit de multe ori ineficient din cauza avariilor frecvente.



12