Regimul termic prognozat de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni este unul canicular, cu temperaturi ce vor depăși frecvent 35-36 de grade Celsius, iar pe de altă parte, aproape zilnic vor exista intervale de instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 27 iunie - 9 iulie 2017, dată publicității luni.
În Dobrogea, în primele două zile ale intervalului de prognoză, nu vor fi variații importante ale temperaturii aerului; media maximelor va fi de 28 de grade, iar a minimelor de 19 - 20 de grade. Apoi, până la sfârșitul lunii, temperaturile vor crește. În intervalul 1 - 4 iulie se va răcori, astfel încât se vor atinge temperaturi maxime, în medie, de 28 de grade și minime de 17 - 18 grade. După data de 4 iulie, temperaturile vor rămâne relativ constante. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai ridicată începând din data de 2 iulie.