Transporturile erau perturbate, iar sute de şcoli au rămas închise, vineri, în mai multe regiuni din Marea Britanie, într-un început de primăvară marcat de inundaţii şi ninsori. Şcoli şi grădiniţe au rămas închise la Derbyshire şi Nottingamshire (centru) dar şi în West Yorkshire (nord). Ninsorile din noaptea de joi spre vineri au continuat şi ziua. Regiuni din nord-vestul Angliei, nordul Ţării Galilor şi sud-vestul Scoţiei au fost afectate de precipitaţii deosebit de abundente. Zăpada a determinat conducerea aeroportului internaţional Leeds Bradford să anunţe suspendarea tuturor zborurilor şi a condus la închiderea mai multor drumuri din regiune. Şcoli erau închise şi în Irlanda de Nord, unde peste 40.000 de gospodării şi companii au rămas fără energie electrică, vineri dimineaţă, din cauza unor rafale puternice şi zăpezii. Intemperiile au produs avarii reţelei, mai ales în sudul şi estul acestei regiuni britanice. Regiunea Cornwall din sud-vestul Angliei era afectată de inundaţii importante, provocate de ploi torenţiale. Circulaţia trenurilor a fost grav afectată, iar Agenţia pentru Mediu a îndemnat locuitorii acestei regiuni la prudenţă, prin a evita să conducă în aceste condiţii.
Centrala nucleară Sellafield din nord-vestul Angliei, cel mai vechi şi mai mare complex nuclear european, a fost închisă vineri, ca măsură de precauţie, din cauza intemperiilor. O celulă de urgenţă a fost creată pentru a gestiona acest incident. Sellafield a fost prima centrală nucleară din lume care a furnizat curent electric publicului, dar aceasta şi-a încetat producţia de electricitate în 2003. Instalaţia este utilizată în prezent pentru stocarea de deşeuri nucleare şi tratarea combustibilului uzat. Regiunea Sellafield este afectată, în prezent, de rafale violente de vânt, însoţite de ninsoare şi ploaie.