Vreme ideală pentru plajă în weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vreme ideală pentru plajă în weekend

Justiție 23 Mai 2015 / 00:00 1560 accesări

Meteorologii prognozează un timp frumos în weekend, excelent pentru plajă, cu temperaturi maxime care vor atinge chiar și 31 de grade Celsius în Dobrogea. Și la mare nisipul va fi fierbinte, însă norii răzleți ne vor ajuta să ne răcorim, alături de vântul care adie ușor, spune prognoza emisă de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea. Sâmbătă, 23 mai, vremea se menţine predominant frumoasă şi caldă, iar cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 29 de grade Celsius, mai scăzute pe litoral şi în Deltă până la 21 şi 24 de grade C, iar cele minime - între 13 şi 17 grade C. Duminică, 24 mai, vremea va fi în general frumoasă şi deosebit de caldă, cu cer variabil, mai mult senin ziua. Vor fi condiţii pentru averse slabe şi descărcări electrice, în ultimele ore. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 31 de grade C, mai scăzute pe litoral şi în Deltă până la 21 şi 24 de grade C, iar cele minime - între 13 şi 16 grade C. Luni, 25 mai, vremea va fi uşor instabilă şi va intra într-un proces de răcorire. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor fi averse slabe, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla predominant slab, cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 27 de grade C, iar cele minime între 14 şi 16 grade C. Marți, 26 mai, vremea va fi instabilă şi relativ caldă. Pe arii restrânse vor fi averse slabe de ploaie, însoţite de descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 27 de grade C, iar cele minime între 14 şi 18 grade C.

O VARĂ DE FOC ÎN DOBROGEA În iunie, regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Cu toate acestea, cantitățile lunare de precipitații vor înregistra valori sub normele climatologice local în sud-estul României. În iulie, în schimb, temperaturile medii lunare se vor situa peste mediile climatologice în Dobrogea, iar cantitățile lunare de precipitații vor fi în general deficitare. Și în august, regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în majoritatea regiunilor, iar local în sud-estul țării vor fi posibile valori termice peste norme. Cantitățile lunare de precipitații vor înregistra valori sub mediile climatologice în aproape toată țara.

Taguri articol


12