De astăzi, vremea se strică și va deveni instabilă, în Dobrogea. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, în prima parte a zilei, cerul va fi mai mult senin, iar apoi se va înnora treptat. Pe arii relativ extinse vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Vor fi condiţii de grindină. Izolat, cantităţile pot fi mai însemnate, de peste 25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în partea a doua a intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 28 de grade Celsius, iar cele minime între 14 şi 18 grade Celsius. Mâine, vremea va fi în ameliorare ca aspect, însă se va răci față de ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros ziua, apoi se va degaja treptat. Pe arii relativ restrânse va mai ploua slab, iar precipitațiile vor fi şi sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în special în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade Celsius, iar cele minime între 15 şi 19 grade Celsius.