Vremea instabilă împiedică venirea pasagerelor în Port

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vremea instabilă împiedică venirea pasagerelor în Port

Justiție 09 Octombrie 2010 / 00:00 473 accesări

Dana 0 a Portului Constanţa trebuia să găzduiască vineri, pentru a doua oară în acest sezon de croaziere, pasagerul „Spirit of Adventure”, sub pavilion Bahamas, însă din cauza vântului puternic nava nu a mai acostat în dană, deşi intrase deja în Port. Din spusele reprezentantului agentului navei, care face parte din cadrul companiei de agenturare nave Phoenix Shipping & Trading, Constantin Şoimu, „Spirit of Adventure” nu a mai efectuat nicio manevră de acostare pentru că exista riscul să nu mai poată pleca de la Constaţa. „De şapte ani, de când lucrez pe segmentul de agenturare nave ,nu s-a mai întâmplat ca vreo navă să nu mai poată acosta în Portul Constanţa din cauza vremii instabile. Pasagerul ajunsese până la gura portului, dar după măsurători a preferat să nu mai acosteze”, a declarat Şoimu. Încă din 2006, „Spirit of Adventure” ajunge şi în Portul Constanţa de cel puţin două ori pe an. Nava face parte din categoria pasagerelor de dimensiuni sub medii, cu o lungime de 135 de metri, şi cu dotări medii.

Taguri articol


12