Vremea, la extreme!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vremea, la extreme!

Justiție 19 Iulie 2011 / 00:00 666 accesări

Codul galben de caniculă, emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a fost prelungit până miercuri, zi în care va intra în vigoare o altă atenţionare cod galben, de ploi şi vijelii, aceasta urmând să vizeze mai întâi vestul ţării, iar apoi, treptat, toate regiunile. Potrivit primei atenţionări, valabilă până miercuri la ora 18.00, vremea va fi caniculară în sudul şi estul ţării, iar indicele confortului termic temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80. Maximele temperaturii aerului vor depăşi 35 de grade, iar în Lunca Dunării şi în Bărăgan se vor atinge 37-38 de grade. Marţi, regimul termic canicular va afecta şi regiunile vestice, spun cei de la ANM. În intervalul miercuri, ora 9.00 - joi, ora 18.00, instabilitatea atmosferică se va accentua începând din vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 50 de litri pe metru pătrat şi vor fi căderi de grindină.

Taguri articol


12