BILANŢ ÎN CREŞTERE Valul de frig care afectează Europa de o săptămână s-a soldat cu cel puţin 220 de morţi, 138 de morţi înregistrându-se în Ucraina şi Polonia. În Rusia, unde temperaturile au scăzut până la minus 50 de grade în Siberia, bilanţul se ridică la 64 de morţi. Un număr de 16 persoane au murit de frig în Bulgaria, iar circa 1.000 de şcoli sunt închise din cauza viscolului. Temperaturile au ajuns la minus 30 de grade Celsius în mai multe regiuni din Europa. Temperaturile cele mai scăzute au fost înregistrate în Alpi, la Capanna Margherita pe Monte Rosa (minus 27 de grade Celsius), la frontiera dintre Elveţia şi Italia. Italia este în mod special afectată. Două mii de persoane au rămas fără curent electric în Toscana ca urmare a căderilor de zăpadă abundente asupra unei părţi a Italiei, în timp ce trei persoane au murit din cauza intemperiilor. Aproape peste tot în Italia, traficul a fost întârziat de numeroasele maşini fără pneuri de iarnă sau lanţuri, într-o ţară unde valurile de ger sunt rare. Previziunile meteorologice anticipează ninsori şi temperaturi în scădere în continuare.
UITE GAZUL, NU E GAZUL Paradoxal, Europa a primit mai puţin gaz rusesc, ceea ce produce multă tensiune. Comisia Europeană a certificat faptul că livrările de gaze naturale din Rusia către Polonia, Slovacia, Austria, Ungaria, Bulgaria, România, Grecia şi Italia s-au diminuat considerabil. Ieri, şi volumul gazelor ruseşti livrate către Bulgaria, Grecia, Turcia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei a scăzut cu peste 30%. Totuşi, toate statele afectate şi-au putut asigura gaze naturale din alte surse, fie din depozite sau prin înlocuirea livărilor de gaze naturale cu gaze naturale lichefiate. Reprezentanţii Gazprom, compania rusă de stat care se ocupă de exportul gazelor naturale, au negat că ar fi redus cantităţile furnizate Europei, sugerând că Ucraina ar fi de vină pentru deficienţe. La rândul lor, ucrainenii susţin că păstrează, din gazul care tranzitează statul spre Europa, numai cantităţile convenite în contractul cu oficialii de la Moscova.
Ucraina este una dintre ţările cele mai grav afectate de ger. Potrivit autorităţilor ruse, Kievul importă în prezent o cantitate de gaz echivalentă unui volum anual de 60 de miliarde de m3, în condiţiile în care volumul contractat este de 52 de miliarde de m3. Ministrul ucrainean al energiei, Iuri Boiko, susţine că actualul volum de gaz ce tranzitează prin conductele ucrainene este de 415 milioane de metri cubi pe zi, iar acordul tehnic prevede 490 de milioane de metri cubi. Ultima poziţie oficială a Gazprom este că de joi a suplimentat livrările către Europa. În continuare, însă, unele ţări europene au remarcat o scădere a livrărilor ruse. Operatori din Austria şi Slovacia au vorbit chiar de reduceri cu 30%.