PROBLEME ÎN JUDEȚ
Cu toate că situația nu a fost la fel de gravă ca în alte județe, Constanța nu a scăpat de furia naturii. Viscolul s-a simțit în vestul județului, îndeosebi în zona orașelor Băneasa și Hârșova. În municipiul Constanța a plouat abundent ieri dimineață, iar spre după-amiază s-au înregistrat intensificări ale vântului ce atingeau la rafală până la 70 de km/h. Reprezentanții Prefecturii Constanța au declarat că situația este sub control și că nu s-au înregistrat probleme majore. Cu toate acestea, viscolul, ninsorile și vântul puternic au îngreunat circulația pe unele drumuri din județ.
CIRCULAȚIE ÎNGREUNATĂ
Conform reprezentanților Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, în zona orașului Hârșova, carosabilul era, ieri, acoperit cu gheaţă şi zăpadă, iar din cauza viscolului, vizibilitatea a fost sub 20 de metri. În zona Băneasa, pe unele tronsoane, drumurile au fost acoperite cu polei. Angajații RAJDP au acționat cu maşinile şi utilajele din dotare, echipate cu lamă, freze și material antiderapant, pe următoarele drumuri județene: DJ 391A Băneasa - Șipote (com. Deleni) - Furnica (com. Dumbrăveni), DJ 307 Șipote - Deleni și DJ 391A - Băneasa - Oltina. În plus, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) a hotărât închiderea Drumului Național 22A pe tronsonul cuprins între Hârșova și Saraiu, din cauza viscolului foarte puternic. Pe celelalte drumuri naționale și județene se circulă în condiții de iarnă, iar pe Autostrăzile A2 și A4 s-a acționat cu șase utilaje și 42 de tone de material antiderapant.
FĂRĂ ENERGIE ELECTRICĂ
Tot din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai multe localități au rămas ieri fără curent electric. În trei dintre satele comunei Ostrov (Ostrov, Bugeac şi Almalău) a fost întreruptă parţial alimentarea cu energie electrică, însă a fost reluată în scurt timp. Și în localităţile Oltina şi Carvăn (com. Lipnița) s-a intervenit pentru remedierea defecţiunilor privind furnizarea curentului electric. Şi în alte trei localități constănțene, Lespezi, Văleni și Cetatea, toate aparținând de comuna Dobromir, a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică. În județele Călărași, Ialomița și Tulcea, cel puțin 15 localități au fost afectate de avariile la rețelele de alimentare cu energie electrică.
RECOMANDĂRI
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa transmit cetăţenilor câteva recomandări privind comportamentul ce trebuie adoptat în perioada următoare. Ei sfătuiesc populația să se informeze permanent despre condiţiile atmosferice transmise prin intermediul mass-media, să-și pregătească rezerve de alimente, apă și combustibil. De asemenea, cetățenilor li se recomandă evitarea oricărei călătorii dacă nu este absolut necesară.