Meteorologii anunță ploi la Constanța, în weekend. Vineri, 6 octombrie, vom mai avea parte de o zi frumoasă de toamnă. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în intervalul 19 și 26 de grade C, în vreme ce minimele vor fi cuprinse între 9 și 13 grade C. Sâmbătă, 7 octombrie, însă, vremea va schimba foaia. Astfel, temperaturile maxime nu vor mai trece de 18 grade C, iar minimele se vor situa în intervalul 9 și 14 grade C; sunt anunțate ploi. Și duminică, 8 octombrie, vom avea nevoie de umbrele, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 19 grade C, în vreme ce minimele se vor situa în intervalul 8 și 11 grade C.
ROMÂNIA, LOVITĂ DE UN VAL DE AER POLAR. VOM AVEA CHIAR ȘI NINSOARE!
România va fi lovită de un val de aer polar care vine din Atlantic, astfel că în următoarele ore vremea se răcește brusc, iar sâmbătă și duminică vom avea ploi, ninsori și vânt puternic. Temperaturile scad cu 15 grade, iar la munte, va fi iarnă în toată regula, ninsoare și chiar viscol. De la începutul săptămânii viitoare însă, temperaturile vor începe să crească, astfel că spre mijlocul săptămânii vom avea maxime de peste 20 de grade.