Primăria Vulturu nu a primit aviz favorabil pentru accesarea fondurilor necesare unui proiect integrat privind amenajarea unui sistem de alimentare cu apă şi reabilitarea unei reţele de canalizare în Vulturu prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin Măsura 322 privind renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale. Primarul comunei, Eugen Marius Berbec, spune că din datele pe care le are nu au fost acceptate proiectele care nu au acumulat 75 de puncte, aşa cum a fost şi cazul documentaţiei întocmite de administraţia locală din Vulturu. „Aşteptăm să se publice Ghidul solicitantului, ca să vedem cum procedăm de acum înainte. Urmează şi sesiunea de depunere de proiecte care va începe dupa 15 iunie şi sper să putem depune proiectul atunci. Eu sper ca autorităţile judeţene să vină în sprijinul nostru şi să accesăm fondurile europene, pentru că doar aşa vom putem reabilita intrastructura din mediul rural”, a declarat edilul. Berbec a adăugat că un alt motiv dat de autorităţile centrale pentru neaprobarea proiectului a fost că nu sînt bani alocaţi prin măsura pentru care Primăria Vulturu, dar şi alte primării din judeţul Constanţa, au depus documentaţia.