Vulturul pe cale de dispariţie, redat sălbăticiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După 21 de zile în îngrijire

Vulturul pe cale de dispariţie, redat sălbăticiei

Justiție 03 August 2013 / 00:00 477 accesări

Specialiştii Societăţii de Explorări Oceanografice şi Protecţia Mediului Marin (SEOPMM) „Oceanic Club” au avut o misiune grea în ultimele trei săptămâni. La solicitarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, pentru prima dată în istoria organizaţiei, au avut grijă de un vultur codalb aflat în incapacitate de zbor, fiind electrocutat, care fusese găsit la Sulina. Pasărea a stat 21 de zile în custodia organizaţiei „Oceanic Club”, timp în care şi-a recăpătat capacitatea de zbor. Specialiştii organizaţiei au identificat punctele de intrare (sub aripa stângă) şi, respectiv, de ieşire (prin piciorul stâng) ale curentului electric din corp şi prezenţa unui edem puternic al piciorului, precum şi o zonă de arsură. „I s-a administrat, în primă fază, o hrană bogată în lichide şi vitaminele C şi D, iar ulterior, după retragerea edemului, i s-au dat antibiotice. Pe toată perioada, codalbul a fost hrănit în medie cu 800 grame de peşte pe zi, la care s-au adăugat şi alte tipuri de carne dispusă, pentru a observa momentul în care este capabil să sfâşie singur hrana”, a declarat directorul de programe din cadrul „Oceanic Club”, Raluca Grigore. În ultima zi din iulie, pasărea a fost inelată de către specialiştii de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi apoi eliberată în apropiere de Sulina, locul în care a fost identificată şi unde se presupune că îşi are cuibul. Filmul eliberării poate fi vizionat pe link-ul - http://youtu.be/Zym5_7ZwxqY.

Vulturul codalb (Haliaeetus albicilla juvenil) este cea mai mare pasăre răpitoare de zi din Europa. Este răspândit în palearctic, de pe coastele Atlanticului până la Oceanul Pacific şi în sud-vestul Groenlandei. Efectivul european este restrâns, situându-se între 5.000-6.500 de perechi cuibăritoare, de aceea a fost inclus în categoria „specie rară“. În România, codalbul este prezent în număr restrâns în Delta şi Lunca Dunării. Se estimează că între 12 şi 18 perechi cuibăresc în ţara noastră. În prezent, există programe la nivel european şi internaţional de monitorizare şi protecţie a acestei specii aflate în pericol, ca urmare a scăderii efectivelor într-o manieră dramatică pe parcursul secolului XX.

Taguri articol


12