“Waka Waka, e timpul Africii”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ÎNCEPE SPECTACOLUL FOTBALISTIC MONDIAL

“Waka Waka, e timpul Africii”

Sport 11 Iunie 2010 / 00:00 406 accesări

Ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud, programată în... două reprize, a început. Prima dintre ele s-a desfăşurat aseară, pe stadionul “Orlando” din Soweto, când Shakira, trupa Black Eyed Peas şi artiştii locali au asigurat un spectacol de zile mari, urmând ca astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul “Soccer City” din Johannesburg, să se desfăşoare meciul inaugural, dintre Africa de Sud şi Mexic, precedat de un spectacol de o oră. FIFA nu a divulgat secretul acestei ceremonii, singurul lucru ştiut fiind doar că show-ul va fi asigurat de 2.000 de artişti conduşi de muzicianul Lebo M, născut la Soweto şi producătorul comediei muzicale de succes “Regele Leu”.

La spectacolul desfăşurat aseară, Shakira a fost capul de afiş al evenimentului, artista interpretând unul dintre imnurile competiţiei, “Waka Waka, e timpul Africii”. Coregrafia zbuciumată a Shakirei a fost completată cu câţiva paşi africani, pentru localizare. Americanii Alicia Keys şi John Legend au fost şi ei în spectacol, alături de vedete africane, precum Angelique Kidjo, din Benin, Amadou şi Mariam, din Mali, precum şi Soweto Gospel Choir. Printre invitaţii festivităţii de deschidere s-au mai numărat trompetistul sud-african Hugh Masekela, artistul nigerian Femi Kuti, care a interpretat celebrul cântec “Bang, Bang, Bang”, artistul pop algerian Khaled, legendara formaţie ghaneză Osibisa, sud-africanii Thandiswa Mazwai, Hip Hop Pantsula (HHP), TKZee şi Timothy Moloi, dar şi R. Kelly, multiplu laureat al premiului Grammy, care a interpretat principala melodie a ceremoniei, “Sign of Victory”, împreună cu grupul sud-african Soweto Spiritual Singers. Marea absenţă a evenimentului a fost tenorul Siphiwo Ntshebe, supranumit “Pavarotti Negru”, care a decedat recent, din cauza unei meningite. Totuşi, această distribuţie eclectică nu a împiedicat sindicatele artiştilor sud-africani să cheme la boicotarea concertului, “nu destul de african”, după gustul lor. Ceremonia a fost urmărită de sute de milioane de telespectatori din 215 ţări, în timp ce 40.000 de oameni au plătit între 47 şi 145 de euro pentru a asista la spectacol.

Prin ceremonia de deschidere s-a dorit transmiterea orgolioasei moşteniri culturale africane şi demonstrarea talentului artistic al continentului. Totodată, un puternic mesaj pentru educaţie pe continentul african a fost transmis, aseară, chiar de preşedintele FIFA, Joseph Blatter, şi preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma, prin sloganul “1 goal, education for all”. Tot în cadrul ceremoniei de aseară, a rulat şi un filmuleţ cu Nelson Mandela, fostul preşedinte al Africii de Sud.



12