Warner Bros, producătorul francizei de succes Harry Potter, a dat în judecată o companie de producţie de film din India, care a realizat un film cu titlul “Hari Puttar - A Comedy of Terrors”, informează BBC. Compania americană susţine că, prin procesul respectiv, doreşte să îşi apere dreptul de proprietate intelectuală asupra francizei Harry Potter. Potrivit “Hollywood Reporter”, Warner Bros consideră că numele filmului indian este prea apropiat de cel al faimosului vrăjitor. Un purtător de cuvînt al casei de producţie americane a confirmat procesul intentat companiei Mirchi Movies, care are sediul în Mumbai. “Am început recent procedurile împotriva părţilor implicate în producţia şi distribuţia unui film cu titlul «Hari Puttar»”, a declarat purtătoarea de cuvînt a Warner Bros, Deborah Lincoln, pentru “Hollywood Reporter”. Cazul urmează să fie audiat la Înalta Curte din Mumbai. Filmul indian are premiera programată pe 12 septembrie.
Hari este un nume popular în India, în timp ce Puttar înseamnă fiu, în dialectul Punjabi. “Hari Puttar”, regizat de Rajesh Bajaj şi Lucky Kohli, îi are în distribuţie pe Zain Khan (Hari), care joacă alături de unul dintre veteranii Bollywood-ului, Jackie Shroff. Filmul prezintă povestea unui băiat în vîrstă de 10 ani, care se mută în Anglia, împreună cu părinţii şi este implicat în lupta pentru un microcip secret. Munish Purii, de la Mirchi Movies, a declarat pentru “Hollywood Reporter”: “Am înregistrat titlul «Hari Puttar» în 2005 şi este păcat că Warner a decis să ne dea în judecată atît de aproape de lansarea noastră. Din punctul meu de vedere, nu cred că există asemănări între titlul nostru şi Harry Potter”. În urmă cu două săptămîni a fost anunţat în presă faptul că data lansării următorului film al seriei Harry Potter, “Harry Potter şi Prinţul Semipur”, a fost amînată cu opt luni, pentru iulie 2009. Potrivit Warner Bros., parte a Time Warner Inc, decizia a fost luată din motive comerciale, sezonul estival fiind o perioadă propice pentru lansarea superproducţiilor, în această perioadă înregistrîndu-se 40% din încasările anuale din box office-ul nord-american.