Washington Post: Poliţia americană omoară două persoane pe zi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Washington Post: Poliţia americană omoară două persoane pe zi

Externe 01 Iunie 2015 / 09:37 259 accesări

Poliţia americană omoară în medie două persoane pe zi, dezvăluie ziarul Washington Post, subliniind că, potrivit datelor pe care le-a colectat, numărul persoanelor împuşcate mortal de către forţele de ordine din Statele Unite este de două ori mai mare decât cel prezentat oficial. Ziarul scrie că în primele cinci luni ale acestui an au fost ucise 385 de persoane, adică peste două pe zi. Numărul victimelor afroamericane este extrem de disproporţionat, în special al celor neînarmate, potrivit acestei anchete, relatează BBC News online. Statisticile oficiale au la bază datele raportate de către agenţiile din domeniul aplicării legii. Ele sugerează că aproximativ 400 de persoane au fost ucise anual, începând din 2008 şi până în prezent. Statele Unite s-au confruntat cu o serie de cazuri controversate în care persoane de culoare neînarmate au fost ucise de ofiţeri de poliţie albi. Poliţiştilor le este permis să folosească forţa letală atunci când se tem pentru viaţa lor sau a altora, în pofida faptului că nu există niciun mijloc sigur de monitorizare a acestor morţi prin împuşcare. În schimb Guvernul se bazează pe datele raportate de către cele aproximativ 17.000 de agenţii din domeniul aplicării legii. Aceste date nu conţin omorurile considerate că nu este necesar să fie justificate. The Washington Post scrie că a înregistrat fiecare incident din 2015 în care poliţişti au ucis persoane prin împuşcare în timp ce-şi exercitau atribuţiile, folosind interviuri, informaţii provenind de la poliţie, informaţii din presa locală şi alte surse. Ziarul a descoperit o rată a uciderilor prin împuşcare de aproape 2,6 pe zi în acest an - mai mult decât dublu faţă de rata de 1,1 pe zi raportată în documentele FBI în ultimul deceniu.



12