Wayne Wang a cîştigat premiul pentru cel mai bun film la San Sebastian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Wayne Wang a cîştigat premiul pentru cel mai bun film la San Sebastian

Monden 01 Octombrie 2007 / 00:00 480 accesări

Filmul “A Thousand Years of Good Prayers” al regizorului Wayne Wang din Hong-Kong a cîştigat premiul Scoica de Aur (Concha de Oro) pentru cel mai bun film la a 55-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian. Pelicula are la bază nuvela cu acelaşi nume de Yiyun Li şi spune povestea reîntîlnirii emoţionante dintre un văduv chinez din Beijing şi fiica sa instalată în Statele Unite, proaspăt divorţată. După mai multe filme dure şi cu mesaj, proiecţia peliculei la jumătatea festivalului a adus o notă de prospeţime foarte bine primită de publicul din staţiunea balneară bască.

“A Thousand Years of Good Prayers” a fost recompensat şi cu Scoica de Argint pentru cea mai bună interpretare masculină, premiu acordat actorului chinez Henry O., amuzant şi emoţionant în rolul tatălui dezorientat care ajunge în SUA. Scoica de Argint pentru cea mai bună interpretare feminină a fost acordată actriţei spaniole Blanca Portillo, pentru rolul din “Siete mesas de billar francés” de Gracia Querejeta. Juriul a vrut să o încurajeze pe realizatoarea iraniană în vîrstă de 18 ani Hana Makhmalbaf cu premiul special al juriului, pentru “Buddha Collapsed Out of Shame”, care spune povestea unor copii afghani care nu ştiu să se joace decît de-a războiul. Scoica de Argint pentru cel mai bun regizor a fost acordată britanicului Nick Broomfield pentru documentarul-ficţiune “Battle for Haditha” despre războiul din Irak. “Siete mesas de billar francés” de regizoarea spaniolă Gracia Querejeta şi “Honeydripper” de americanul John Sayles au fost recompensate la egalitate cu premiul pentru cel mai bun scenariu.



12