Cînd se mai întîmplă să te afli în criză de subiecte, realitatea cotidiană te salvează aproape fără voia ta, dovadă că viaţa ta de zi cu zi este mai puternică decît gazetăria sau literatura. Aşa s-a întîmplat şi în weekend-ul recent încheiat, pentru că românii sînt mai deştepţi decît cei care scriu despre ei, ori au mai mult umor involuntar, ca să parafrazez sloganul unui celebru săptămînal bucureştean.

Practic vorbind, cred că bătălia pentru salariile profesorilor este cea din urmă confruntare între preşedinte şi premier, pînă la viitoarele alegeri, deoarece nu ar mai fi timp pentru alte lupte, cu excepţia celor electorale, ce ne vor oferi, sînt sigur, surprize copioase! Ca să nu mă contrazică, Băsescu şi Tăriceanu au plecat „pe teren”, la sfîrşitul săptămînii trecute… Însă, indiferent unde s-ar afla, cei doi parcă ar sta umăr la umăr, chiar dacă între ei pot fi cîteva sute de kilometri autohtoni. Numai că, de data asta, preşedintele a ţinut capul de afiş, deşi era absent - culmea ironiei! - dintr-o ştire televizată. În vreme ce Tăriceanu s-a dus la Buftea, lîngă Bucureşti, să dea piept cu o pensionară nevricoasă, geloasă pe mărirea salariilor cadrelor didactice, Băsescu a ales un fel de tîrg din Oltenia, undeva, pe la Fieni, loc în care îl „aştepta” un WC de campanie, semn evident că nu poţi scăpa de soarta implacabilă pe care ţi-o rezervă condiţia de politcian român, în secolul XXI. Aşadar, şeful statului urma să aibă o întîlnire electorală cu locul în care îţi dai pantalonii jos, tot aşa după cum, teoretic, ar trebui să se întîmple lucrurile şi la alegeri. Nu ştiu dacă eroul nostru naţional era pregătit să ţină vreun discurs din poziţia „pe vine”, dar am remarcat de cîtă linguşeală gratuită sînt capabili alegătorii. Se spune că orice candidat nu trebuie să aibă secrete faţă de electoratul său, dar mi se pare o dovadă de balacanism feorce să-i rezervi idolului tău un loc de „spovedanie” la care nu pot avea acces muritorii de rînd. Poporul era strîns în păr, aşteptînd să-l aclame pe superstarul care ştie să fure idei politice de la stînga sau dreapta, dar, cînd zaibărul îşi făcea efectul, alegătorii erau invitaţi să „voteze” prin tufe, doarece în zonă se aflau doar două cabine de vot, una pentru Băsescu şi alta pentru parlamentari…

Cazul WC-ului prezidenţial, improvizat în Cîmpia Română, în aşteptarea lui Băsescu, şi interzis alegătorilor, mi se pare antologic! Lui Ceauşescu i se rezervau palate sau cabane de vînătoare, dar pe actualul preşedinte îl aştepta doar un W.C. ecologic, deşi a promulgat legea măririi salarilor profesorilor, încercînd să mai fure din electoratul PSD-ului. Ce să mai adaugi? Cred că avem WC-uri electorale pe măsura campaniei care urmează si un preşedinte croit după statura WC-ului ce i-a fost dedicat nominal. Ce s-ar fi întîmplat, oare, dacă venea în acelaşi loc şi Tăriceanu? Aveam trei WC-uri de campanie?

Probabil că România ar mai putea fi salvată de o eventuală „constipaţie” politică, moment în care buletinele de vot vor fi tipărite pe hîrtie igienică! - Atît.