Webby Awards 2007, echivalentul online al Oscarurilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Webby Awards 2007, echivalentul online al Oscarurilor

Monden 03 Mai 2007 / 00:00 700 accesări

David Bowie, site-ul de licitaţii online eBay şi fondatorii YouTube sînt cîştigătorii celei de-a 11 ediţii a Webby Awards, echivalentul online al Oscarurilor, festivitatea de premiere urmînd să se desfăşoare în 5 iunie, la New York. Starul rock britanic va primi un premiu pentru întreaga carieră, în timpul căreia a contribuit la diminuarea limitelor dintre artă şi tehnologie, contribuţie adusă prin intermediul site-ului BowieNet şi al companiei UltraStar, creator de conţinuturi online pentru artişti ca Rolling Stones sau Police.

Prin premiul acordat eBay, organizatorii premiilor Webby au dorit să recompenseze un fenomen cultural, responsabil de schimbarea manierei în care comunică online domenii diferite. Preşedintele eBay, Meg Whitman, va primi premiul în numele celor peste 233 de milioane de utilizatori ai site-ului de licitaţii. Premiul Webby pentru Personalitatea Anului revine, anul acesta, celor doi co-fondatori ai site-ului de video-sharing YouTube, Steve Chen şi Chad Hurley, care, prin intermediul acestui site, au transformat peisajul media.

Premiile Webby sînt decernate pentru aproximativ 60 de categorii. Anul acesta, premiile Webby au premiat site-uri diverse din ţări precum Suedia, Singapore, Brazilia, Marea Britanie, Canada, India sau Cehia. Webby Awards sînt decernate de Academia Internaţională de Arte şi Ştiinţe Digitale, care numără circa 550 de membri, printre care se numără Matt Groening, producătorul seriei “The Simpson”, regizorul Harvey Weinstein şi blogger-ul Arianna Huffington. Ceremonia de decernare a premiilor va fi prezentată de comicul Rob Corddry. La primirea trofeelor Webby, laureaţii sînt obligaţi să îşi limiteze discursurile la cinci cuvinte.

Taguri articol


12