Weekend cu Iyeoka în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Weekend cu Iyeoka în România

Monden 11 Aprilie 2014 / 00:00 436 accesări

DUMINICĂ, LA CONSTANŢA „Simply Falling”, cea mai iubită piesă a solistei americane Iyeoka, cu 19 milioane de vizualizări pe YouTube, va răsuna live în România. Artista de culoare vine, în acest weekend, pentru a susţine două concerte: sâmbătă, la Hard Rock Cafe din Bucureşti, şi duminică, de la ora 21.00, la clubul Doors din Constanţa. Biletele pentru concertul din Doors pot fi cumpărate la următoarele preţuri: 60 de lei (cu loc la masă), 40 de lei (fără loc), înaintea evenimentului, respectiv 60 de lei şi 50 de lei, în ziua spectacolului şi la intrare. De asemenea, cei interesaţi îşi pot procura bilete cu loc şi de pe site-ul iabilet.ro, iar cele fără loc sunt disponibile pe iabilet.ro, eventim.ro, myticket.ro şi bilete.ro, dar şi în oficiile Poştei Române.

CONCERTE ALĂTURI DE „TRIBUL” EI Iyeoka vine în România însoţită de trupa ei, The Rock by Funk Tribe, pe care o consideră „tribul ei”. „Deşi sunt capabilă să fiu one-woman-show, am un grup sudat de muzicieni, care mă susţin de zece ani. Îi numesc „tribul“ meu. Aşadar, am un trib de muzicieni ce provin din Boston, Hawaii şi California, muzicieni de talie mondială, unii dintre ei cântă cu India Arie şi Macy Gray”, a declarat artista într-un interviu recent.

Celebră pentru vocea şi timbrul ei special, din ce în ce mai apreciată la nivel mondial pentru cântecele sale, Iyeoka este o femeie foarte puternică şi înţeleaptă, cu o gândire sănătoasă şi capacitatea de a exprima prin poezie emoţiile intense pe care le trăieşte. Înainte de a fi cântăreaţă, Iyeoka se consideră poetă. Scrie versuri încă de mică, dar s-a hotărât să îşi dedice viaţa artei şi întrajutorării oamenilor, după un eveniment traumatic. A început să îşi cânte propriile creaţii după ce, ani buni, a compus pentru alţi muzicieni. Publicul care o va întâlni la concertele din Bucureşti şi Constanţa va primi mai mult decât muzică excelentă, într-o prestaţie live de nivel internaţional, mai mult decât energie pozitivă şi poezie în stare pură, va primi din gândurile şi înţelepciunea artistei americane, cu origini africane.

Taguri articol


12