Au mai rămas doar trei zile până la cele două concerte extraordinare susținute de Tudor Gheorghe la malul mării, iar constănțenii care îl îndrăgesc pe maestru își pot procura în continuare bilete pentru mult-așteptatele evenimente. Dacă, până acum, trubadurul oltean obișnuia să poposească la Casa de Cultură a Sindicatelor atunci când venea în Constanța, de această dată, marele artist va putea fi urmărit pe scena Teatrului Național de Operă și Balet (TNOB) „Oleg Danovski”, în acest weekend, în două reprezentații.
Astfel, primul concert intitulat „Anotimpurile mele” este programat la TNOB, vineri seară, de la ora 19.00, iar cel de-al doilea, sâmbătă, de la aceeași oră. Biletele pentru ambele spectacole se află în vânzare la agenția teatrului, la prețurile de 100 de lei, la balcon, și 120 de lei, în sală.
În cadrul celor două reprezentații, Tudor Gheorghe va fi acompaniat de orchestra și corul Teatrului „Oleg Danovski”, sub conducerea dirijorului Marius Hristescu. Corul Teatrului „Oleg Danovski” este pregătit de maestrul Adrian Stanache.
Referitor la concertul său, îndrăgitul cântăreț a declarat: „Când m-am hotărât să fac acest spectacol - „Anotimpurile mele” - nu m-am gândit decât ce poeme voi nedreptăți, lipsindu-le de întâlnirea cu publicul care le-a îndrăgit deja în reprezentațiile cu fiecare anotimp. Voi primi mustrări din partea multor prieteni, care vor fi mâhniți că n-am cântat cutare sau cutare poezie. Vor avea dreptate, dar ce pot face? Credeți-mă că-mi va fi greu să aleg. Fiți siguri că voi încerca să vă mulțumesc pe toți. Dar... vorba lui Caragiale: Ce păcat că nu se poate cu de toate!”.
Concertul care va putea fi urmărit de constănțeni, în două reprezentații, este o sinteză a „Anotimpurilor” lui Tudor Gheorghe, în care dirijorul Marius Hristescu a selectat cele mai frumoase partituri.