La Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” se anunţă o seară specială, sub egida Rotaract Club şi Rotary Club Constanţa, în compania muzelor dansului şi muzicii. Acţiunea care se desfăşoară, astăzi, de la ora 19.00, sub genericul „Rotaract Class”, va fi urmată de o expoziţie cu vânzare de obiecte hand made şi un cocktail. Pe scena sălii „Sergiu Celibidache” vor urca „bursierii” Rotary, Irina Neacşu şi Teodor Dumitru, dar şi Emilia Botezatu, care a primit în custodie, din partea Rotary, o vioară construită de Ornella Ceci din Bari, Italia.
Pentru spectacolul „Rotaract Class”, preţul biletelor este 25 de lei pentru o persoană, respectiv 40 de lei pentru două persoane. Fondurile strânse în urma evenimentului vor fi utilizate pentru renovarea unui atelier al instituţiei de artă constănţene.
Concursul Naţional de Arte Plastice. Însă, la Colegiul „Regina Maria”, acţiunile culturale vor începe, astăzi, mai devreme, de la ora 12.00, când este programată gala de premiere a Concursului Naţional de Arte Plastice pentru liceeni, cu tema „Apă, Aer, Pământ”. Festivitatea coincide şi cu vernisajul expoziţiei cu acelaşi titlu, structurată pe trei secţiuni: pictură, grafică şi artă monumentală.
La prima ediţie a competiţiei iniţiată de instituţia constănţeană de învăţământ vocaţional s-au înscris liceeni din Buzău, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Suceava, Tulcea, Brăila, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Arad, Bacău, Oradea şi Constanţa. La concurs au participat 244 de lucrări, iar juriul a decis să acorde 67 de premii şi menţiuni, pentru fiecare secţiune în parte. Toate lucrările vor rămâne în patrimoniul Colegiului „Regina Maria” şi vor fi donate unor instituţii locale.
Educaţie pentru sănătate şi... creativitate. Activităţile cultural-educative continuă şi mâine, la Colegiul de Arte, de la ora 10.00, când este programată ediţia I a Concursului Judeţean „Educaţie pentru sănătate în învăţământul primar”, organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa şi Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul”. Micuţii de clasa I înscrişi în concurs sunt provocaţi să realizeze un desen pe o temă dată, pe care o vor primi în momentul desfăşurării probei, iar cei de clasele II-IV vor răspunde la trei-cinci întrebări şi vor susţine şi o probă de creaţie.