Weekend greu pentru pompieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Weekend greu pentru pompieri

Eveniment 27 Iulie 2010 / 00:00 543 accesări

La sfârşitul săptămânii trecute, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ au intervenit în 325 de cazuri primite prin Dispeceratul Inspectoratului. Efectivele ISU au avut 17 intervenţii pentru stingerea unor incendii, salvarea unor persoane blocate în lift sau în locuinţă. Totodată, în zilele de weekend, paramedicii SMURD au avut 124 de misiuni de acordare a primului ajutor medical, dintre care 35 numai în staţiuni. Echipajele SMURD au fost solicitate să acorde îngrijiri medicale în toate staţiunile de pe litoral, însă cele mai multe apeluri au fost din Mamaia şi Costineşti. Din totalul celor 35 de turişti care au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă, nouă erau în stare avansată de ebrietate, iar şapte prezentau traumatisme prin agresiune.

Taguri articol


12