Weekend house la Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Weekend house la Mamaia

Monden 19 August 2006 / 00:00 997 accesări

Împătimiţii muzicii house din staţiunea Mamaia vor putea petrece un weekend incendiar, alături de doi celebri DJ-i britanici ai noului val - Ali ‘Dubfire’ Shirazinia de la “Deep Dish“ şi Desyn Masiello. Dacă Desyn Masiello a învîrtit platanele vineri seară, în clubul La Mania, prezentînd un amestec de stiluri, de la sexy house la funky progressive, după ce atmosfera a fost încălzită de DJ Livio, sîmbătă va fi rîndul unui alt maestru al mixajelor de club să-i aducă în delir pe amatorii acestui gen de muzică. Este vorba despre Ali ‘Dubfire’ Shirazinia, unul dintre membrii “Deep Dish“, evenimentul fiind organizat de PRO FM.

Cîştigător al unui Premiu Grammy, Ali 'Dubfire' Shirazinia a început să mixeze muzică de club de la vîrsta de 16 ani, în Washington. A avut numeroase colaborări, de renume fiind cea cu un important artist de muzică electronică, Brian 'BT' Transeau, un prieten din copilărie. Fructificînd întîlnirea cu Sharam Tayebi, în 1991, a pus bazele “Deep Dish“, formulă cu care a realizat remixuri, mixaje şi compilaţii memorabile. Cei doi au lansat primul lor album, “Junk Science“, în 1998 şi, după şapte ani de activitate neîntreruptă, “Deep Dish“ a revenit în atenţie cu materialul “George is On“ (2005). "Flashdance" a urcat în Top 10, al Marii Britanii, fiind cea mai înaltă poziţionare a celor doi DJ-i într-un asemenea clasament. Pe lîngă o carieră de excepţie, ca producător, Dubfire i-a adus în delir, cu mixajele sale, pe iubitorii muzicii house din întreaga lume.

Taguri articol


12