Proiectului „Străzi pentru oameni” a scos, sâmbătă şi duminică, aproape 300 de constănţeni de toate vârstele la o mişcare în aer liber. Crosul Toamnei şi Ciclismul pentru toţi, evenimente organizate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Serviciul Poliţiei Rutiere, Asociaţia Judeţeană de Atletism, CS Laguna şi CS Bilal 2000, s-au bucurat de o participare numeroasă, lucru care i-a determinat pe organizatori să declare că astfel de evenimente se vor repeta în viitorul apropiat. „A fost un sfârşit de săptămână de vis. Au fost participanţi de toate vârstele. Bunici, copii, elevi, studenţi sau sportivi de performanţă, toţi au fost entuziasmaţi de faptul că pot participa la astfel de acţiuni. Le mulţumim celor care au fost alături de noi, pentru că în competiţia de ciclism, mai ales, a fost nevoie de o organizare foarte bună pentru a nu exista incidente. Toată lumea a răspuns afirmativ la solicitările noastre şi a fost alături de noi în aceste zile”, a spus Elena Frîncu, reprezentant legal al DJST. Câştigători au fost desemnaţi toţi participanţi la cele două competiţii. La sosire, organizatorii i-au răsplătit pe concurenţi pentru efortul depus cu răcoritoare şi ciocolată, oferite de sponsorul Coca-Cola, dar şi cu tricouri şi echipamente sportive oferite de DJST. Printre cei care au concurat s-au numărat şi Răzvan Florea şi soţia sa, juniorii de la CVM Tomis Constanţa, dar şi atleţii pregătiţi de Evelina Elisenco şi elevii liceelor constănţene.