Weekend plin, la mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Weekend plin, la mare

Eveniment 13 Iulie 2010 / 00:00 520 accesări

Nici măcar Codurile portocaliu şi galben de ploi nu i-au speriat pe români, care au venit pe litoral în număr mare. Dacă nu prea au avut condiţii pentru a face plajă, turiştii, mare parte a lor tineri, au avut posibilităţi de distracţie, principalele puncte de atracţie de weekend fiind deja celebrele cluburi de noapte. Astfel că, între două ropote de ploaie, s-au strâns la mare peste 60.000 de turişti. După cum era de aşteptat, în topul preferinţelor s-a numărat, şi de această dată, staţiunea Mamaia, cu peste 26.500 de turişti cazaţi, din care peste 1.000 au fost străini. De asemenea, printre preferatele turiştilor s-au numărat şi staţiunile Eforie, cu 8.700 de turişti, şi Neptun, cu puţin peste 9.000 de vizitatori. Nici celelalte staţiuni nu au fost ocolite de turiştii români şi străini, astfel că la Năvodari erau 3.300 de turişti, la Costineşti, peste 5.000 de turişti, la Mangalia, aproximativ 3.000, iar la Vama Veche, 3.000. Potrivit datelor furnizate de hotelieri, în această perioadă, o cameră dublă la un hotel de două stele costă 70-80 de lei/zi, la un hotel de 3 stele, de la 150 lei, la 200 de lei, iar cine vrea să se cazeze la hotelurile de 4 stele trebuie să plătească de la 100 de euro în sus.

Taguri articol


12