Iubitorii rock-ului alternativ de la malul mării primesc veşti bune: îi aşteaptă un weekend pe gustul lor. Astfel, trupa The MoooD va lansa, vineri, în clubul Pulse din Constanţa, cel mai recent album, intitulat ”OOo”. Materialul discografic a fost înregistrat şi mixat de Alexandru Ispas şi conţine 12 piese dintre care single-ul ”Stay Right” dispune şi de un videoclip, care va fi lansat în cursul acestui an.
The MoooD este o formaţie din Bucureşti a cărei componenţă este formată din: Marius Moise (voce), Bogdan Spirea (tobe, vocal secundar), Mircea Valah (chitară, vocal secundar), Horia Stere (chitară bass). În scurta, dar constanta lor afirmare, cei de la The MoooD au cântat în ţară alături de trupe cunoscute precum OCS, Kumm, Luna Amară, Timpuri Noi sau ZOB. Lista show-urilor a culminat cu participarea la concerte de anvergură de pe continent precum B’estfest, unde grupul a cântat pe aceeaşi scenă cu Kaiser Chiefs, Alanis Morisette, Lenny Kravitz, Cypress Hill şi Manu Chao, în faţa a 16000 de spectatori şi la cel mai mare show-case festival din Europa, Eurosnic (Olanda), pentru 70 000 de participanţi.
Preţul biletelor la petrecerea din Pulse este 15 lei. „Încălzirea” pentru acest party va începe, însă, chiar din această seară, pe ritmurile artistei Zoia Alecu.
Foarte apreciată pe scena rock internaţională, trupa constănţeană White Walls va concerta, sâmbătă, de la ora 22.00, în clubul B!bl!otek din oraş. Astfel, componenţii formaţiei, Alexandru-Eduard Dascălu (chitară), Eugen Brudaru (vocal), Şerban-Ionuţ Georgescu (bass) şi Marian Mihăilă (tobe), vor putea fi ascultaţi în deschiderea recitalului oferit de o altă trupă cunoscută, Viţa de Vie.
Chiar dacă a apărut în peisajul local relativ recent, White Walls a avut o evoluţie spectaculoasă: s-a înfiinţat în 2009, în Constanţa, iar în prezent deţine un palmares impresionant: locul I la „The Battle of Rocksin” (aprilie 2010), „Stufstock Newcomers” (august 2010), Finala Naţională Global Battle of the Bands (noiembrie 2010) şi „Best Metal Newcomer” pe metalhead.ro (februarie 2011), locul al III-lea la „Maximum Rock - Suport Pentru Underground” (octombrie 2010), locul 5 la finala mondială „Global Battle of the Bands” (GBOB), organizată în Kuala Lumpur - Malaezia (februarie 2011). Albumul de debut al formaţiei, „Mad Man Circus\", apărut în octombrie 2010, a fost foarte bine primit de critici şi de publicul larg, având recenzii favorabile şi în afara graniţelor. Premiul obţinut de constănţeni pe scena celui mai mare concurs de muzică live din lume, GBOB, a constituit şi o premieră pentru România, fiind prima dată când o trupă autohtonă s-a calificat în primele şase locuri. Pentru a aprecia performanţa concitadinilor noştri, trebuie să menţionăm că la competiţia amintită participă, anual, peste... 3.000 de formaţii din peste 30 de ţări!
Accesul la concertele de sâmbătă costă 20 lei.