Iubitorii sportului constănţean vor avea un sfârşit de săptămână încărcat. Sâmbătă, la Sala Sporturilor, de la ora 12.00, în etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, HCM Constanţa va întâlni pe Steaua Bucureşti. Tot sâmbătă este programat la Sala Sporturilor un interesant cuplaj voleibalistic în etapa a 15-a a Diviziei A1. De la ora 15.00, la feminin, CSV 2004 Tomis Constanţa va înfrunta pe CSM Bucureşti, iar de la ora 17.00, la masculin, CVM Tomis Constanţa va primi vizita formaţiei Explorări Baia Mare. Duminică, începând cu ora 9.00, iubitorii fotbalului vor putea urmări ultimele 14 partide din cadrul fazei grupelor ediţiei a 20-a a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cel mai vechi turneu de acest gen din ţară rezervat veteranilor.
Amănunte în paginile “Sport 1” şi “Sport 2”.