Chiar dacă Valentine’s Day a fost vineri, constănţenii vor sărbători dragostea prin distracţie şi în cursul serilor din weekend, mai cu seamă în noaptea de sâmbătă. Cluburile continuă, astfel, seria petrecerilor de dragoste deschisă vineri. În clubul Luv are loc, sâmbătă noapte, o nouă petrecere tematică „Cupidon Hangover”, cu intrare liberă şi în cadrul căreia vor mixa DJ Alexunder Base şi DJ Scratch Marius. Clubul Pride găzduieşte, tot în noaptea de sâmbătă, o serată armânească pentru îndrăgostiţi, cu formaţia Armâname şi ansamblul de dansuri armâneşti Vanghelisimo.
Tot sâmbătă, de la ora 21.00, în clubul Doors are loc un concert al trupei Alternosfera, iar clubul Goblin a pregătit petrecerea „Valentine’s Weekend Baloon Party”, cu multe baloane în formă de inimioară, intrare liberă şi „licori ale dragostei” din partea casei.
Există şi evenimente cu o viziune mai diferită faţă de sărbătoarea comercială de Valentine’s Day. Trupa de folk Ţapinarii susţine, şi în acest an, la Constanţa deja tradiţionalul concert „Anti Valentine’s Day”. Evenimentul este programat duminică seară, de la ora 21.00, în clubul Doors. Biletele se pot achiziţiona şi în seara concertului, de la sediul clubului, la preţul de 30 de lei.