În anul 40 d.H., romanii pătrunşi adînc în teritoriile triburilor germanice au descoperit o zonă în care apa fierbinte îşi croia drumul dinspre scoarţa pămîntului. O adevărată minune într-o zonă aflată la poalele munţilor Taunus! Lipsa de familiaritate a peisajului trebuie să-i fi costat mult pe romani pînă la ridicarea unui fort care să păzească frontiera de nord a Imperiului. Destinaţia iniţială a aşezării a fost aproape instantaneu schimbată şi fortul a devenit o înfloritoare staţiune primitivă, care a primit numele de Aquis mattiacis, împrumutat de la izvoarele Mattiaci, nume străvechi al unui trib german.

Prima menţiune a numelui Wisibada poate fi găsită în scrieri din anul 829 d.H., iar pînă în secolul Xlll-lea, aşezarea s-a tot dezvoltat, înnobilată pe rînd cu statutul de curte regală şi oraş imperial. Secolul XVlll-lea se desfăşoară sub dominaţia ducilor de Nassau, care, din anul 1806, au ales Wiesbaden drept capitala principatului Nassau-Usingen. Perioada Nassau a luat sfîrşit în anul 1866 şi în timpul ocupaţiei prusace, împăratul Wilhelm al ll-lea şi primarul Carl von Ibell au schimbat din temelii înfăţişarea oraşului. Au fost puse fundaţiile unor importante clădiri dedicate autorităţilor locale, Kurhaus - Primăria şi Teatrul. Industria a luat avînt şi căile de comunicaţie s-au dezvoltat în întreaga regiune, dominată de fluviul Rhin. Bunăstarea oraşului s-a răsfrînt în primul rînd asupra dublării locuitoruilor, între anii 1880-1905. Clădirile s-au ridicat în stil Clasic Romantic şi Art Nouveau, Wiesbaden fiind un oraş tipic german, cu străzi pavate cu piatră cubică şi biserici protestante cu turnuri înălţate cutezător spre divinitate. Toată nobilitatea europeană ce se respecta nu putea evita staţiunea, care a atras şi o serie de personalităţi precum scriitorii Johann Wolfgang von Goethe şi Feodor Dostoievski sau omul de stat Otto von Bismark, compozitorii Johannes Brahms şi Richard Wagner sau pictorul expresionist Alexei von Jawlenski.