Will Smith va juca rolul unui erou din timpul uraganului Katrina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Will Smith va juca rolul unui erou din timpul uraganului Katrina

Monden 22 Mai 2009 / 00:00 572 accesări

Actorul american va juca rolul unui erou care a salvat peste 200 de oameni în timpul uraganului Katrina, care a afectat sudul SUA, în 2005, într-o nouă peliculă inspirată de acest cataclism natural. Overbrook Entertainment, compania de producţie înfiinţată de Will Smith şi Sony Pictures Entertainment, a obţinut drepturile de producţie a acestui proiect, care va aduce pe marele ecran povestea supravieţuitorului şi eroului John Keller, un fost soldat în marina americană. John Keller a ajutat la salvarea a peste 200 de vieţi în New Orleans şi în împrejurimi, în timpul uraganului Katrina. Locuind într-o clădire de cinci etaje în momentul izbucnirii uraganului, John Keller a alungat de unul singur toţi hoţii care au venit să jefuiască clădirea, după ce baza acesteia a fost inundată şi i-a protejat pe cei 244 de locatari care au rămas captivi la etajul superior al construcţiei. Cinci zile mai tîrziu, el a coordonat operaţiunea de salvare a celor 244 de persoane de pe acoperişul clădirii. Regizorul şi scenaristul acestui proiect va fi cineastul John Lee Hancock, cel care a semnat regia filmului ”Bătălia de la Alamo” (2004).

Willard Christopher ”Will” Smith, Jr., născut la 25 septembrie 1968, este un actor american nominalizat la premiile Oscar şi Globul de Aur. De asemenea, el este un apreciat artist hip-hop / R&B, cîştigător al mai multor premii Grammy.

Taguri articol


12