„William & Kate: A Royal Love Story\", la Bucureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„William & Kate: A Royal Love Story\", la Bucureşti

Monden 07 Mai 2011 / 00:00 576 accesări

Producţia de televiziune „William & Kate: A Royal Love Story\", despre legătura prinţului William cu controversata Kate, va fi filmată la Bucureşti. Cel mai în vogă cuplu al momentului va fi subiectul ultimului film produs de Motion Picture Corporation of America (MPCA), pentru Hallmark Channel. Cei doi sunt protagoniştii unei biografii romanţate, care scoate la lumină culisele celei mai puternice monarhii din lume. Moştenitorii casei regale sunt prezentaţi încă de la prima întâlnire, din perioada studenţiei; urmează stagiul militar al lui William, separarea celor doi, apoi împăcarea, logodna şi aranjamentele de nuntă.

Jane Alexander va juca rolul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii. Regia este semnată de Linda Yellen, iar filmările vor începe luna aceasta. Premiera mondială este aşteptată cu o săptămână înaintea comemorării a 14 ani de la moartea prinţesei Diana, în luna august a acestui an.

Compania americană a revenit în România, la scurt timp de la încheierea filmărilor pentru \"Christmas at Castlebury Hall\", în care Roger Moore a fost personajul principal.

Kate, în vârstă de 29 de ani, şi prinţul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001, la universitatea scoţiană St. Andrews, dar relaţia lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărţire în anul 2007. William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate Middleton s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Kenya.

Taguri articol


12