Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a obținut a treia victorie consecutivă la Wimbledon, învingând-o vineri, în turul al treilea, pe chinezoaica Shuai Peng (locul 37 WTA), cu scorul de 6-4, 7-6 (9/7), după o oră și 38 de minute de joc. În urma acestui succes, Halep s-a ...
Perechea alcătuită din Monica Niculescu şi Hao-Ching Chan (Taiwan), cap de serie numărul 9, a obţinut calificarea în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, dotat cu premii în valoare totală de 31,6 milioane de lire sterline. Vineri, în partida ...
Tenismena constănţeană Simona Halep, ocupanta locului 2 WTA şi cap de serie numărul 2 în turneul de la Wimbledon, va disputa vineri, nu mai devreme de ora 15.30, întâlnirea cu Shuai Peng (China, locul 37 WTA), din turul al treilea al celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului. Tot ...
Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea şi pakistanezul Aisam-Ul-Haq Qureshi, cap de serie numărul 14, s-a calificat, joi seară, în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului. Mergea şi Qureshi au învins cuplul alcătuit din Dino Marcan ...
Scene incredibile la finalul confruntării dintre Sorana Cîrstea (locul 62 WTA) și americanca Bethanie Mattek-Sands (103 WTA), din turul al doilea al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului. La scorul de 1-1 la seturi, după ce Mattek-Sands s-a impus în primul set, cu 6-4, iar ...
Tenismanul rus Daniil Medvedev (locul 49 ATP), cel care a produs marea surpriză în primul tur la Wimbledon, eliminându-l pe elveţianul Stanislas Wawrinka, locul 3 ATP, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, 6-1, a surprins neplăcut miercuri, la finalul partidei din turul secund. După meciul pierdut în fața ...
Învingătoare miercuri seară în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, 7-5, 6-3 cu Beatriz Haddad Maia (Brazilia, locul 96 WTA), constănţeanca Simona Halep, aflată pe poziția a doua în ierarhia WTA şi considerată a doua favorită la câştigarea ...
Tenismanul scoțian Andy Murray, deținătorul titlului și principalul favorit, și spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numărul patru, s-au calificat la pas, miercuri, în runda a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului. Murray a dispus de germanul de origine jamaicană Dustin ...
Constănţeanca Simona Halep nu a avut un meci uşor, miercuri seară, în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului. Ocupanta locului secund în clasamentul WTA şi a doua favorită la câştigarea trofeului la All England Club s-a întrebuinţat serios ...
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de Caroline Garcia (Franța), cap de serie numărul 21, cu 6-4, 6-3, miercuri, în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului. Garcia (23 ani, 22 WTA) s-a impus într-o oră și 21 de minute ...
Tenismanul constănțean Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, favoriți numărul 9, au fost învinși, miercuri după-amiază, în primul tur la dublu masculin din cadrul turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului. Tecău și Rojer au pierdut, cu scorul de 6-7 (4/7), 6-7 (4/7) ...
Miercuri după-amiază, în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, tenismena română Irina Begu (locul 64 WTA) a cedat în confruntarea cu Ana Konjuh (Croaţia, 29 WTA), cu scorul de 6-7 (3/7), 6-2, 3-6, după două ore și 13 minute de joc. Begu va primi un ...
Tenismanul elvețian Roger Federer, învingător de șapte ori în turneul de la Wimbledon, a stabilit un nou record de victorii pe iarba de la All England Club. Roger Federer a ajuns la 85 de meciuri câștigate, după abandonul lui Aleksandr Dolgopolov jr. (Ucraina), în partida de marți, la ...
Organizatorii turneului de la Wimbledon au împărţit personalului care asigură paza competiţiei fotografii cu Ilie Năstase, măsură luată pentru împiedicarea fostului număr 1 mondial să asiste la meciurile programate pe terenurile de la All England Club, informează „The ...
Ziua a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, programează începând de miercuri, 5 iulie, confruntările din turul al doilea al competiţiei londoneze. Trei dintre cele patru tenismene tricolore prezente în turul secund vor juca miercuri, 5 iulie, după următorul ...
După victoriile obținute luni de Simona Halep, Ana Bogdan și Irina Begu, marți au evoluat în primul tur la simplu în turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu. Dacă Sorana Cîrstea (locul 62 WTA) a trecut de Kiki Bertens (Olanda, 24 ...