Woody Allen, despăgubit cu cinci milioane de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Woody Allen, despăgubit cu cinci milioane de dolari

Monden 20 Mai 2009 / 00:00 416 accesări

Regizorul american îşi poate produce, de acum încolo, singur, orice proiecte cinematografice. Woody Allen a primit cinci milioane de dolari compensaţie pentru folosirea neautorizată a imaginii sale în campania de publicitate a unui retailer american, pe care l-a dat în judecată, dar cu care a ajuns, pînă la urmă, la o înţelegere. Chiar în ziua în care Woody Allen trebuia să se prezinte la un tribunal din New York pentru audieri în cadrul procesului, acesta a acceptat o înţelegere cu American Apparel, urmînd să renunţe la proces în schimbul unor compensaţii în valoare de cinci milioane de dolari. Acordul, finalizat cu acordarea a numai jumătate din suma solicitată iniţial de Woody Allen, îl scuteşte de corvoada unui proces public.

În cadrul campaniei incriminate, American Apparel a folosit o secvenţă din filmul “Annie Hall”, care i-a adus lui Woody Allen premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Iniţial, Woody Allen a cerut despăgubiri în valoare de zece milioane de dolari din partea companiei, precum şi daune interese în valoare nespecificată, deoarece compania i-a folosit imaginea şi i-a afectat reputaţia. Avocaţii retailerului se pregăteau să-şi construiască apărarea pe argumentul că repercursiunile relaţiei lui Woody Allen cu fiica sa adoptivă au fost mult mai dăunătoare pentru reputaţia acestuia decît utilizarea imaginii lui. Dov Charney, magnatul de la American Apparel, a justificat utilizarea imaginii lui Woody Allen ca un mod de a exprima metaforic discomfortul creat de procesele multiple de hărţuire sexuală prin care a trecut el şi compania. “Panourile aveau scopul de a inspira dialog. Nu aveau ca obiectiv să vîndă haine”, a afirmat acesta.

Taguri articol


12