Woody Allen îşi va interpreta propriul rol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Woody Allen îşi va interpreta propriul rol

Monden 05 Aprilie 2011 / 00:00 571 accesări

Actorul şi regizorul american Woody Allen a acceptat să-şi susţină propriul rol într-un prim film francez, în care o scenă era turnată sâmbăta trecută în faţa unui palat parizian. Woody Allen, clarinetist în timpul liber, se afla la Paris, oraş drag inimii sale, pentru a susţine un concert sâmbătă seara cu grupul său The New Orleans Jazz Band. Acesta a acordat o oră din timpul său echipei filmului „Paris Manhattan”, turnat în prezent cu cântăreţul Patrick Bruel şi cu actriţa franceză Alice Taglioni sub conducerea Sophiei Lellouche, o tânără care nu are nicio legătură de rudenie cu regizorul Claude Lellouche. Woody Allen se află acolo ca idol al personajului principal încarnat de Alice Taglioni, o frumoasă farmacistă celibatară, care citează replici din filmele sale, oferă DVD-urile sale clienţilor săi în chip de medicamente şi aude vocile scenelor sale culte. În această stare tânăra femeie se întâlneşte cu obsesia sa în faţa Plaza Athenee, pe foarte şicul bulevard Montaigne, în apropiere de Champs Elysees. Filmările au loc până în iunie şi filmul ar putea fi lansat spre sfârşitul anului.

Lungmetrajul „Paris Manhattan” constituie revenirea pe ecran al lui Woody Allen, a cărui ultimă apariţie a fost în „Scoop”, film realizat de el însuşi în 2006. Şi totodată revenirea lui la Paris, unde a turnat în vara trecută filmul care va deschide Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 11 mai, „Midnight in Paris”, în care Carla Bruni-Sarkozy îşi face o scurtă apariţie în chip de ghid al Muzeului Rodin.

Taguri articol


12