Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC), în colaborare cu Universitatea Wisconsin-Madison din SUA, Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române (IMAR) și Societatea de Ştiinţe Matematice din România, filiala Constanţa, organizează, de azi și până pe 24 mai, ediția aniversară și, totodată, cea de-a cincea ediție a „Workshop for Young researchers in mathematics”. Manifestarea reunește elita matematicii românești, tineri matematicieni care lucrează în țară și în străinătate. Vin la UOC reprezentanţi de la prestigioase universităţi şi institute de cercetare din ţară, dar și din străinătate. Lucrările workshop-ului se desfăşoară pe două secţiuni. ”Scopul principal al acestei ediţii, precum şi al celor anterioare, este acela de a încuraja interacţiunea dintre tineri matematicieni din ţară şi din străinătate, în încercarea ca fiecare să profite din experienţa celorlalţi pentru a-şi lărgi perspectivele ştiinţifice. Dorim să ne cunoaştem şi să ne formăm echipe de cercetare mai numeroase, să putem lucra împreună la probleme din ce în ce mai complexe de matematică”, a declarat unul dintre organizatorii acţiunii, lect. univ. dr. Denis Ibadula. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc astăzi, de la ora 9.00, la sala E8 (sediul UOC din b-dul Mamaia).