Universitatea „Andrei Şaguna” găzduieşte workshop-ul internaţional „University collaboration network at the Black Sea” - Univer-Sea.Net. Manifestarea se desfăşoară în perioada 12-15 septembrie, iar festivitatea de deschidere are loc astăzi, 12 septembrie, începând cu ora 10.00, la sediul Universităţii „A. Şaguna”. Manifestarea se înscrie în cadrul proiectului Univer-Sea.Net, cu o durată de 24 de luni, finanţat de UE în cadrul Programului Operaţional Transnaţional Bazinul Mării Negre 2007-2013, autoritatea de management fiind Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Tema centrală a workshop-ului, promovarea valorilor educaţionale comune şi valorificarea identităţilor regionale, are scopul de a readuce în atenţia comunităţii academice şi a publicului larg legăturile profunde şi de lungă durată, istorice şi culturale, care au fost stabilite de-a lungul secolelor peste ceea ce sunt astăzi frontierele externe ale UE, urmărind crearea unui mediu cultural comun în bazinul Mării Negre. Vor participa parlamentari, membri ai Consulatelor Generale din Constanţa şi ai comunităţilor etnice, oficialităţi, reprezentanţi ai Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa, beneficiarul proiectului, şi ai universităţilor partenere: Universitatea Aydin - Istanbul (Turcia), Universitatea Karabuk (Turcia), Universitatea Internaţională a Mării Negre - Tbilisi (Georgia) şi Academia de Administraţie Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova - Chişinău (Moldova).