Universitatea „Ovidius” din Constanţa găzduieşte, astăzi, Workshop-ul naţional cu tema „Formarea competenţelor pentru energie durabilă”, pentru a marca Săptămâna Europeană a Energiei Durabile. Manifestarea, organizată de Institutul pentru Nanotehnologii şi Surse Alternative de Energie din Universitatea „Ovidius”, se adresează tuturor instituţiilor cu activitate în domeniul surselor energetice regenerabile, instituţiilor cu atribuţii în domeniul reglementării pieţei muncii pe segmentul de profil, autorităţilor locale şi organizaţiilor de educaţie şi formare. Workshop-ul este organizat în cadrul proiectului „COMPENER - Formarea Competenţelor pentru Energie Durabilă”, finanţat prin programul Leonardo da Vinci „Transfer de inovaţie”, care îşi propune să definească cadrul procedural şi de reglementări pentru dezvoltarea resurselor umane şi a competenţelor necesare pentru piaţa muncii din sectorul de exploatare a surselor energetice regenerabile. Astfel, în cadrul proiectului, au fost dezvoltate noi scheme de calificare, standarde ocupaţionale şi cursuri de e-learning în domeniul surselor de energie regenerabilă. Proiectul are ca scop sprijinirea implementării obligaţiilor asumate de ţara noastră prin Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile şi urmăreşte, printre altele, dezvoltarea şi promovarea categoriilor profesionale certificate în domeniul instalării sistemelor cu surse energetice regenerabile (cu biomasă, solare termice, fotovoltaice, geotermale şi pe bază de pompe de căldură) în domeniul eficienţei energetice a clădirilor şi în domeniul industrial. Săptămâna Europeană a Energiei Durabile (18-22 iunie 2012) este o iniţiativă a UE care contribuie la realizarea politicii europene în domeniul energiei.