Persoane care, printr-un ciudat concurs de evenimente, au ajuns să ne conducă, nu încetează să ne surprindă, cel puţin săptămânal, dacă nu chiar zilnic. “Consiglierul preşedenţial” Sebastian Lăzăroiu propune, la o distanţă de doar câteva zile de colegul lui portocaliu Silviu Prigoană, legalizarea prostituţiei. Tema este veche şi are şanse minore de izbândă, atâta vreme cât Biserica va continua să recite poezia dadaică “România - ţară de pudibonzi”. (Probabil pentru că nimeni nu a contabilizat cea mai prosperă afacere post ’89 a României - exportul de carne vie). Şi, dacă trecem peste impotenţa ideii lui Lăzăroiu, este abracadabrant motivul principal pentru care acesta enunţă pentru a nu ştiu câta oară ipoteza legalizării prostituţiei: “pentru evitarea creşterii agresivităţii în următorii ani”. Lăzăroiu vorbeşte în termeni sociologici „de specialitate” despre un dezechilibru demografic care va face ca, peste câţiva ani, 160.000 de bărbaţi să rămână fără pereche. Zice el că, pe fondul „frustrărilor sociale”, ar creşte riscul de revoluţie sau de război. Naraţiunea lui Lăzăroiu este intersantă, însă rămâne o fumigenă. Revenind cu picioarele pe pământ, „domnule Lăzăroiu”, în România este mai posibil ca altele să fie motivele aflate la originea unei eventuale revoluţii. De exemplu, umilinţele şi foamea cultivate cu grijă de guvernarea pe care o giraţi prin prezenţa la Cotroceni... În niciun caz nu pot duce la anarhie socială nemulţumirile celor „ne...”. Şi apoi, românii sunt inventivi, aşa, ca Lăzăroiu. Prostituţia este prosperă şi poate fi văzută aproape peste tot chiar şi fără a fi declarată legală. Iar „detensionările” sociale la care speră Lăzăroiu se petrec şi acum, în afara legii. Oare cum îşi explică „sociologul Lăzăroiu” faptul că tensiunea socială creşte şi acum, în atare condiţii?