În zarva politică de acum, mai ales cea românească, oare cine mai are timp să-şi amintească de trecut, acela de la care ni s-au tras toate relele!?! În urmă cu 65 de ani, pe toată durata acestei săptămâni calendaristice la mijlocul căreia am ajuns, în palatul Livadia din Crimeea, pe ţărmul nordic al Mării Negre, se întâlneau Stalin, Roosevelt şi Churchill, pentru a decide soarta lumii şi împărţirea sferelor de influenţă între cele trei mari puteri după iminenta prăbuşire a celui de al III- lea Reich, eveniment ce avea să se petreacă după mai puţin de trei luni de la acea întrunire istorică. Întâlnirea de la Yalta a hotărât, prin consecinţele sale militare şi politice, destinele mai multor naţiuni şi a cel puţin două sute de milioane de oameni, pentru următoarea jumătate de secol! Ce mai contau atâtea fiinţe vii şi suferinţele lor dacă „interesul geo-strategic” era deasupra capetelor noastre, căci nu e „omul peste vremuri, ci bietul om sub vremi”, vorba lui Miron Costin?!

Deşi nu este o aniversare fericită pentru români, ca şi pentru restul popoarelor din estul Europei, căci toţi am fost despărţiţi de lumea civilizată prin celebra „cortină de fier” timp de aproape cincizeci de ani, m-aş fi aşteptat, totuşi, ca presa noastră să amintească sau să „comemoreze” un asemenea eveniment istoric, fie chiar şi de tristă amintire… Până în momentul în care scriu aceste rânduri, nicio televiziune de ştiri şi nici un ziar din România, atât cât am putut eu să fiu atent, nu a pomenit despre Yalta nimic, cu toate că televiziunile străine pe care am posibilitatea să le urmăresc prin cablu sunt pline de comentarii pe această temă. O astfel de atitudine jurnalistică mi se pare că dovedeşte ignoranţă, pentru că generaţiile mai tinere, născute în libertate, nu trebuie să uite ce catastrofă a însemnat Yalta pentru ţara noastră şi cât de cinice au fost marile puteri ale lumii, aceleaşi care astăzi ne tratează cu multă simpatie politică şi ne consideră „aliaţi de nădejde”! „Paranteza comunistă”, cum o numesc azi cu o amară ironie istoricii, care a urmat după Yalta, a fracturat coloana vertebrală a României, călcându-ne în picioare independenţa şi libertatea, prin sacrificarea câtorva generaţii, între care se numără şi cele ale bunicilor sau părinţilor noştri. Despre comunism, dacă ţinem socoteala încă de la începuturile sale, din 1917, şi continuăm cu perioada de după cel de al doilea război mondial, când această ideologie criminală a fost „exportată” cu tancurile sovietice în tot estul Europei, se spune că ar fi făcut mai multe victime decât nazismul lui Hitler… Cu toate acestea, descopăr întristat că presa de azi a uitat foarte repede anii de teroare stalinistă sau dictatura lui Ceauşescu, deşi n-au trecut decât două decenii de la despărţirea de acea epocă întunecată.

Rândurile de faţă nu sunt altceva decât un „memento”, perfect inutil, desigur, pentru că nu ne mai pot aduce înapoi cei aproape cincizeci de ani de istorie care ne-au fost furaţi… Trebuie să iertăm, dar nu avem voie să uităm niciodată, căci Iuliu Maniu a spus, în puşcărie: „Să nu ne răzbunaţi”!