Cunoscutul cântăreţ senegalez Youssou N’Dour, renumit în special datorită hit-ului „7 Seconds\" şi colaborărilor cu artişti legendari ca Paul Simon şi Peter Gabriel, va susţine, în premieră, un concert în România, la Arenele Romane din capitală, pe data de 30 iulie. Concertul de la Bucureşti este inclus în seria evenimentelor World Music Masters.
Biletele pentru eveniment costă 90, 120 şi 160 de lei şi vor fi disponibile, de astăzi, pe site-ul myticket.ro, iar de la sfârşitul săptămânii, în reţeaua Diverta.
Youssou N’Dour s-a afirmat la nivel mondial printr-o manieră de interpretare aparte, concretizată într-un stil muzical complet nou, care a fascinat artişti şi fani deopotrivă, transformându-l într-una dintre figurile emblematice ale istoriei muzicale internaţionale. Originar din capitala Senegalului, Dakar, Youssou N’Dour a moştenit talentul muzical de la mama sa. După o copilărie petrecută în afara scenei, s-a alăturat în adolescenţă celui mai popular grup din oraşul natal, Star Band, devenind, la puţin timp, liderul trupei pe care, ceva mai târziu, o redenumea Super E’toile de Dakar.
Capacitatea de a susţine sunete foarte înalte de patru sau chiar cinci octave a fost unul dintre principalele sale atuuri, ajutându-l să-şi dezvolte treptat un stil propriu pornind de la mbalax, muzica tradiţională senegaleză - un melanj de ritmuri africane şi caraibiene, sonorităţi cubaneze şi bogate influenţe pop, jazz, soul sau hip-hop.
Remarcat încă din anii \'80 pentru calităţile sale vocale, N’Dour a lucrat şi cu Bruce Springsteen, Tracy Chapman şi Sting. Stilul muzical al artistului a evoluat de la muzica tradiţională a ţării sale de origine la un amestec de ritmuri africane şi caraibiene, sonorităţi cubaneze şi elemente de pop, jazz, soul şi hip-hop.