23 Noiembrie 2024, 11:00
La o săptămână după Twitter, Guvernul turc mai face o victimă în mediul online, după ce a ordonat blocarea platformei YouTube. Decizia pare luată la furie, după difuzarea unor noi înregistrări pirat ce pun sub semnul întrebării regimul premierului Recep Tayyip Erdogan. Decizia privind YouTube a fost comunicată furnizorilor de internet şi operatorilor GSM turci, a precizat cotidianul ”Hürriyet” în pagina sa electronică. Opoziţia turcă, dar şi diverse mişcări pentru respectarea drepturilor omului au anunţat că vor contesta decizia în instanţă. Anterior, Curtea de Apel din Turcia a inversat şi hotărârea Executivului de la Ankara de a bloca accesul la Twitter.