Platformele YouTube și Twitter au retras astăzi fotografiile și videoclipurile cu execuția barbară a ziaristului american James Foley postate online de jihadiștii extremiști din Statul Islamic, relatează AFP. Un videoclip foarte dur cu decapitarea ziaristului, intitulat "Mesaj către America", fusese postat ieri, punând probleme Twitter și altor rețele sociale, care promovează libertatea de expresie a abonaților lor. Twitter a reacționat rapid, retrăgând majoritatea imaginilor de pe conturile militanților islamiști. "Suntem pe cale de a identifica și suspenda conturile care au legătură cu acest videoclip extrem de crud", a scris pe Twitter Dick Costolo, președintele director general al rețelei. După acest mesaj, au dispărut numeroase fotografii cu execuția lui James Foley. Și platforma YouTube a retras videoclipul, conform politicii sale care stipulează că va fi înlăturat "orice conținut violent destinat să șocheze". Pe de altă parte, poliția britanică a amintit astăzi că vizionarea, descărcarea sau difuzarea conținuturilor extremiste de pe internet este ilegală în Marea Britanie. Scotland Yardul a făcut anunțul după difuzarea pe internet a imaginilor cu decapitarea lui James Foley de către un jihadist din Statul islamic. 'Vizionarea, descărcarea sau difuzarea de material extremist în Regatul Unit constituie infracțiune conform legii privind combaterea terorismului', se arată într-un comunicat. Mulți ziariști au cerut utilizatorilor Twitter să nu vizioneze videoclipul execuției lui Foley, ci mai degrabă să difuzeze materiale de teren ale reporterului.