Zăcământ de ţiţei descoperit în Marea Neagră de OMV Petrom

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zăcământ de ţiţei descoperit în Marea Neagră de OMV Petrom

Eveniment 17 Iulie 2014 / 00:00 372 accesări

Compania OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, a anunţat, ieri, că a făcut o descoperire de ţiţei în apele de mică adâncime din Marea Neagră, iar producţia ar putea începe în 3-4 ani. Descoperirea a fost făcută în perimetrul Istria, la o distanță de circa 60 km de țărm şi la o adâncime de 2,1 km sub fundul mării. Adâncimea apei în acea zonă este de 50 metri. "Marea Neagră este o zonă foarte importantă pentru OMV Petrom, o zonă în care există în continuare potențial pentru noi descoperiri. În prezent, producția din zona de mică adâncime a Mării Negre reprezintă circa 18% din producția totală de hidrocarburi a companiei în România", a declarat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Explorare și Producție. Dacă se va dovedi rentabilă, producția din noua descoperire ar putea începe în 3-4 ani, costurile necesare dezvoltării fiind evaluate la peste 100 milioane de euro, potrivit comunicatului. Primele estimări rezultate din testele de producție indică o producție potențială pe sondă de 1.500 - 2.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi. Comparativ, producția medie zilnică de țiței a OMV Petrom în România a fost în 2013 de 78,4 mii bep/zi.

Taguri articol


12