Compania britanică Prospex Oil and Gas, listată pe bursa din Londra, a explodat cu 40% în şedinţa de tranzacţionare, după ce a făcut publică o descoperire importantă de gaz în România. Compania a forat în Nord-Estul României, în zona Suceava EIV-1. Sondele au forat pentru ...
Transgaz a obţinut acordul de mediu pentru a construi o conductă care se lege ţărmul Mării Negre cu conducta de tranzit Isaccea Negru-Vodă, prin care gazele ruseşti ajung în sudul Europei, prin Ucraina. Astfel, consumatorii români nu vor avea acces la primele gaze din Marea Neagră, care vor fi ...
România are rezerve importante de gaze în zonele de mare adâncime, atât pe mare, cât și pe uscat, o altă mare companie fiind interesată de sectorul românesc al Mării Negre, a declarat, luni, Sorin Gal, director general al Direcției Generale Gestionare, Evaluare și Concesionare ...
Iran a descoperit noi rezerve de petrol estimate la circa 15 miliarde de barili, conform unui comunicat publicat duminică de Campania Națională Iraniană de Petrol (NIOC), relatează agenția EFE. Din această cantitate, cel puțin două miliarde de barili sunt recuperabili, a explicat directorul NIOC, Ali Kardor ...
Noul cadru fiscal din domeniul petrolier ar trebui să se aplice doar zăcămintelor noi, nu și celor care sunt în exploatare, a declarat luni președintele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), Artur Stratan - „Există discuții de doi ani privind un ...