Începînd din această lună, aproximativ 2,8 milioane de persoane cu venituri reduse vor primi cîte 4 kilograme de zahăr şi 15 kilograme de făină, din fonduri alocate României de UE, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu. „Din luna august începe distribuirea unei cantităţi de 12.400 tone de zahăr din stocurile de intervenţie ale Comisiei Europene, iar din septembrie va începe distribuirea de făină achiziţionată de pe piaţa comunitară, în valoare de peste 20 de milioane de euro”, a spus Sîrbu. Acţiunea face parte din campania de distribuire de ajutoare în zahăr şi făină acordate de UE către persoanele defavorizate din România. Astfel, pentru anul 2009, României îi sînt repartizate 28 de milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă. De acest ajutor vor beneficia familiile şi persoanele care au un venit minim pe economie, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pensionarii cu pensii sub 400 de lei pe lună şi persoanele cu handicap grav.