De peste o săptămână, autorităţile locale din judeţe precum Buzău, Vrancea, Brăila şi Ialomiţa se luptă să facă faţă ravagiilor produse de fostul cod portocaliu de ninsori şi viscol, care a afectat majoritatea ţării, şi se gândesc cu groază ce le vor aduce noile avertizări meteorologice care au intrat deja în vigoare. În timp ce zeci de localităţi sunt încă izolate, sute de oameni făcând eforturi supraomeneşti pentru a ieşi din casele acoperite de nămeţi, mii de oameni stau pe întuneric, iar sursele de apă potabilă din mediul rural (fântâni, pompe de apă) au îngheţat, noul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu a recomandat autorităţilor locale să înceapă o campanie de informare privind semnificaţia codurilor de alertă meteorologică astfel încât locuitorii din zonele afectate să ştie cum trebuie să acţioneze(!?): „Este foarte important ca oamenii să ştie şi să înţeleagă semnificaţia acestora, pentru a nu ajunge în situaţii dificile” (!?) Măsura este inutilă, în condiţiile în care nu populaţia este principalul pion în lupta cu stihiile naturii, ci autorităţile! Iar dacă luăm în calcul faptul că, cel puţin la nivelul judeţului Constanţa, cele mai mari neajunsuri (trenuri anulate, drumuri naţionale deschise numai până la limita judeţului) au fost provocate de autorităţile centrale, credem că este mai indicat ca respectivele informări să fie făcute chiar la nivelul ministerelor implicate în gestionarea situaţiei. Din păcate, la nivelul autorităţilor centrale, vina pentru blocarea ţării a fost dată pe meteorologi, pe care fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu îi acuza că nu au emis avertizările din timp. Atenţionarea exista, însă, încă din luna octombrie 2011, fiind făcută publică de meteorologii britanici, care au anunţat că iarna aceasta va fi una deosebit de grea, fiind asemănată cu iarna siberiană în întreaga Europă. România face parte din Europa, oare? Urmând linia declaraţiilor făcute doar de dragul de-a se auzi vorbind, noul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Alexandru Nazare, a ţinut să le reamintească autorităţilor centrale că ministerul are ca responsabilitate deszăpezirea drumurilor naţionale, nu şi a celor judeţene sau comunale. Noi, constănţenii, am constatat din plin “responsabilitatea” Transporturilor, care au izolat judeţul, rupându-l de restul ţării. Are cineva pretenţia să le ceară celor de la centru să ajute judeţele afectate de căderile masive de zăpadă? În timp ce noii membri ai Executivului s-au întrecut în a da declaraţii care de care mai aiuristice şi nefolositoare sutelor de sinistraţi, preşedintele României era la Predeal, unde se bucura de pârtiile de schi. În acest timp, autorităţile locale din Vrancea cereau disperate declararea stării de urgenţă, într-un final fiind instituită stare de alertă. Dar, potrivit afirmaţiilor noului ministru al Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, acest lucru nu va schimba cu nimic situaţia din teren. Halal guvern!
DE BINE CE FUSESERĂ DESCHISE, IAR S-AU ÎNCHIS, ANULAT... Nici nu s-a spus bine de unele drumuri că s-au redeschis, inclusiv Autostrada Soarelui (A2), că reprezentanţi din cadrul MTI au venit cu un nou anunţ de închidere, că doar a nins... „Avem închise opt drumuri naţionale şi A2. A2 Bucureşti - Feteşti a fost din nou închisă în totalitate pentru toate categoriile de trafic”, a spus, aseară, directorul de întreţinere în Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cristian Andrei. De asemenea, pe calea ferată, dintr-un program normal de circulaţie de 1.947 de trenuri, sunt anulate 160 de trenuri de călători. Sunt închise opt linii feroviare şi pe 11 se circulă cu tracţiune Diesel, deci cu restricţie de circulaţie, a anunţat, la rândul său, consilierul la CFR Călători, Adrian Vlaicu. Pe relaţia Constanţa – Bucureşti erau anulate, aseară, două din cinci trenuri. Astăzi... rămâne de văzut.
„NU E APOCALIPSA, CI UN NOU COD”... Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări cod portocaliu şi galben de ninsori abundente, valabile în intervalul 12 februarie ora 18.00 - 14 februarie ora 14.00, pentru judeţele din jumătatea de sud a ţării. De azi de la ora 12.00 şi până pe 14 februarie ora 02.00 va ninge abundent şi în partea de sud şi sud-est a ţării, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de până la 55 km/h, temporar viscolind şi spulberând zăpada, potrivit ANM. Se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 30 cm şi izolat 50 cm. În zona litoralului şi a Deltei Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, ne-a liniştit aseară, declarând că „România nu intră în apocalipsă, ci în cod portocaliu de iarnă” şi a solicitat comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă să ia măsurile care se impun...
Anca-Adina JITARU
adina.jitaru@telegrafonline.ro
Alina GHENCEA
alina.ghencea@telegrafonline.ro