„Hip Hip Zbumzzi. Lasă tehnologia și devino ZBUMZZI!“, proiectul inițiat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, care se desfășoară zilnic, în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, înseamnă mai mult decât ateliere de creație, antrenamente ritmate, animație și spectacole interactive.
Spiritul Zbumzzi înseamnă și multă culoare, parte dintr-o scenografie gândită special pentru cei mici. Zbumzzi înseamnă culoare, codițe, buline, haine asimetrice și costume pitorești inspirate de minunata lume a poveștilor și a desenelor minunate. Pentru că numai aici, în Țara Piticilor, cei mici se pot întâlni cu Cenușăreasa, căpitanul Hook sau pot interacționa cu Albă-ca-Zăpada și cel mai mare Minion care s-a văzut vreodată.
Nu uitați, proiectul „Hip Hip Zbumzzi. Lasă tehnologia și devino ZBUMZZI!“ se desfășoară zilnic, în perioada 7 iulie-25 august, în Țara Piticilor, între orele 17.00 și 21.00, iar intrarea este liberă!
Iată și programul complet al activităților:
Luni-vineri
17.00-18.00 – antrenament specific și dans
18.00-19.00 – ateliere (teatru, pictură, face painting, desene pe asfalt, jocurile copilăriei)
19.00-21.00 - animație
Sâmbătă-duminică
17.00-18.00 – antrenament specific și dans
18.00-19.00 – ateliere (teatru, pictură, face painting, desene pe asfalt, jocurile copilăriei)
19.00-20.00 – animație
20.00-21.00 – spectacol interactiv cu trupa Zbumzzi