S-a vorbit mult despre el, s-a scris şi mai mult, în special în studiile de specialitate, dar şi în cele empiric interpretate, cu efluvii mistice şi oculte. Este vorba despre Zealandia, continent în Oceanul Pacific. Potrivit specialiştilor, un continent cât două treimi din Australia a existat sub partea de sud-vest a Pacificului. Materialul a apărut într-o revistă de ştiinţă, „Geological Society of America“, cu titlul "Zealandia: Continentul ascuns al Pământului". Potrivit aceleiaşi surse, suprafaţa de 4,5 milioane de km pătraţi este în proporţie de peste 90% sub apă. Doar punctele cele mai înalte, Noua Zeelandă şi Noua Caledonie, sunt deasupra nivelului mării. Dacă recentele descoperiri sunt acceptate de comunitatea ştiinţifică, cartografii vor adăuga, probabil, un al optulea continent în viitoarele hărţi. De asemenea, dacă ţinem cont de fenomenul de încălzire globală, care ameninţă să evapore Oceanul Planetar, noul continent ar putea deveni, în câteva sute de ani, cât se poate de concret, poate şi locuibil.