Zece ani de detenţie pentru omor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zece ani de detenţie pentru omor

Eveniment 22 Iunie 2012 / 00:00 441 accesări

Judecătorii Tribunalului Constanţa l-au condamnat, ieri, pe Ioan Kovacs, de 58 ani, din comuna Dealu, judeţul Harghita, la zece ani de închisoare pentru omor calificat. Decizia nu este definitivă. Conform actului de inculpare, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, Kovacs a băut ore în şir cu un coleg de muncă, într-un bar din localitatea Tuzla. După ce au petrecut în local, aceştia s-au întors la ferma agricolă la care erau angajaţi. Scena tragediei a fost chiar dormitorul în care cei doi muncitori necalificaţi erau cazaţi. Procurorii spun că, la un moment dat, înfierbântaţi de alcoolul consumat, Ioan Kovacs şi prietenul său de pahar s-au luat la ceartă, apoi s-au încăierat. În timpul luptei, Kovacs a pus mâna pe un cuţit şi l-a înjunghiat pe amicul său deasupra claviculei şi în zona toracică. Victima s-a prăbuşit la podea, sângerând masiv. Până la sosirea ambulanţei, bărbatul a decedat. Colegii celor doi l-au sunat imediat pe administratorul fermei, care a anunţat Poliţia. Agresorul a fost găsit de oamenii legii în camera în care a avut loc altercaţia şi l-au încătuşat. El a recunoscut crima comisă şi a fost arestat preventiv.



12