Zece ani de închisoare pentru spionarea vedetelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zece ani de închisoare pentru spionarea vedetelor

Monden 19 Decembrie 2012 / 00:00 369 accesări

Un bărbat care a piratat conturile de e-mail ale unor vedete de la Hollywood, printre care şi cel al actriţei Scarlett Johansson şi a difuzat apoi pe internet imagini nud cu artista americană, a fost condamnat la zece ani de închisoare. Christopher Chaney, de 36 de ani, a fost condamnat şi la plata unor daune de 76.000 de dolari actriţei Scarlett Johansson, cântăreţei Christina Aguilera şi artistei Renee Olstead, care au făcut plângeri oficiale. Însă victimele hackerului sunt de fapt mult mai numeroase, circa 50 de vedete şi persoane din anturajul lor ale căror adrese de e-mail au fost piratate. Printre acestea, Mila Kunis, Ashton Kutcher, Justin Timberlake sau Jessica Biel.

Christopher Chaney a pledat vinovat, în luna martie şi risca o pedeapsă de 121 de ani de închisoare, dacă toate cele 26 de capete de acuzare ar fi fost reţinute. Judecătorul a considerat că faptele acuzatului au dovedit ”dispreţ incredibil la adresa victimelor”. Bărbatul originar din Jacksonville, statul Florida, a urmărit chiar două dintre vedete, timp de mai bine de zece ani. ”Interceptările telefonice ilegale i-au permis lui Christopher Chaney să aibă acces la e-mail-urile trimise de aproape 50 de victime şi să vadă informaţii personale”, a subliniat procurorul Andre Birotte Jr.. ”Christopher Chaney se face vinovat de faptul că a obţinut zeci de fotografii private, pe care le-a difuzat pe internet, unde toată lumea putea să le vadă. Această acţiune a lui ţine de criminalitatea online şi este o ameninţare reală pentru toţi americanii. Toată lumea trebuie să fie atentă cu informaţiile personale pe care le postează pe internet”, a adăugat acesta. Christopher Chaney a fost arestat de FBI în octombrie 2011, după o anchetă de aproape 11 luni.



12